Peisajul părea desprins dintr-un basm: turnurile de piatră sculptate de vânt și ploaie, văile ascunse și bisericile vechi săpate în stâncă. Fiecare colț al acestui loc misterios spunea o poveste de demult, una pe care eram nerăbdătore să o descopăr. Ne-am oprit și în Goreme, un orășel cochet, cu case construite chiar în stâncă. Agentul care ne-a asistat până la momentul plecării ne-a trimis o broșură cu locuri numai bune de vizitat, așa că nu am stat pe gânduri și am luat la rând fiecare destinație. Prima oprire a fost la Muzeul în aer liber Goreme, unde am pășit în biserici subterane decorate cu fresce străvechi. Culorile vii și detaliile fine ale picturilor murale mi-au tăiat respirația. Era greu de crezut că aceste opere de artă supraviețuiseră secolelor și că acum aveam privilegiul să le admir. Dar punctul culminant al călătoriei mele a fost fără îndoială zborul cu balonul cu aer cald. Aproape că n-am putut dormi de emoție, mai ales pentru că am frică de înălțime. Totuși, după încurajările soțului, la 4 dimineața am băut o cafea fierbinte și ne-am îmbarcat într-un mic autobuz care ne-a dus pe câmpul de decolare. În zori, balonul nostru a început să se ridice încet. Emoția trăită acolo nu s-a putut compara cu nimic. Pe lângă senzația zborului a fost și sentimentul eliberării, atât de puternic, de liniștitor. N-am mai simțit deloc teama și, plus de asta, a fost cineva cu noi care să ne ghideze, ne-a explicat toate procedurile și ne-a asigurat că totul este foarte sigur, deci nu avem de ce să ne facem griji. Pe măsură ce ne-am înălțat, Cappadocia s-a desfășurat sub noi, o pânză imensă de stânci roz, ocru și galbene, sculptate de milenii. 

Peisajul era ireal de frumos. Baloane colorate pluteau peste vale, reflectând lumina soarelui care răsărea timid la orizont. Am simțit cum timpul se oprește, iar lumea de jos devine un vis. În acel moment, nu am mai fost doar un turist într-o excursie, ci un călător într-o lume de poveste. După zbor, ne-am oprit la o mică tavernă, unde am savurat un mic dejun tradițional turcesc – ceai negru fierbinte, brânzeturi locale, măsline, și pâine proaspătă. Încă aveam imaginea văii scăldate în soarele dimineții în minte, iar aroma ceaiului mi-a întregit senzația de bine. Abia așteptam să gust și câteva delicatețe tradiționale pentru care Turcia este, fără dar și poate, renumită în toată lumea. Am gustat delicioasele preparate din bucătăria turcească, cu arome și condimente pentru care aș recomanda oricând un sejur în Turcia oricui își dorește o astfel de escapadă din monotonia vieții cotidiene Următoarele opriri au fost în orașele subterane din Derinkuyu și Kaymakli, labirinturi subpământene ce adăposteau odinioară mii de oameni. Am vizitat Avanos, orașul olăritului, unde am modelat, cu stângăcie, un vas de lut sub îndrumarea unui meșter local. Bineîneles, am făcut și câteva poze pentru Instagram. Recunosc că l-am ținut în loc pe Andrei, care voia să mai exploreze, dar imortalizarea momentului a fost mult mai important. Turcia, dar mai ales Cappadocia nu este doar o destinație turistică. 

Este un loc care îți amintește că frumusețea și misterul lumii sunt la îndemână, dacă ești dispus să le cauți. Aș recomanda oricui vacanțe pline de liniște precum cea avută de noi. Ne-am întors în țară plini de energie și încărcați de emoția clipelor trăite. Una dintre pozele din Cappadicia, cu mine și Andrei, a devenit tabloul sufrageriei noastre. De data aceasta baloanele cu aer cald nu mai sunt doar o imagine aspirațională, ci o amintire frumoasă. Vom reveni cu siguranță în această destinație, despre care le vom vorbi tuturor prietenilor noștri.